Bine ati venit!

În prezent, sfera logopediei se extinde asupra tuturor tulburărilor de limbaj, inclusiv asupra celor de voce. Deasemenea se adresează și studiului comunicării în cadrul relaţiilor sociale dintre oameni  pentru dezvoltarea personalităţii şi comportamentelor care îl vor ghida de-a lungul vieții.

Logopedia previne și înlătură tulburările de limbaj ale copilului dumneavoastră. Are un rol important in dezvoltarea copilului și mai ales în relațiile interumane. Comunicarea este o caracteristica fundamentală a unui om , iar lipsa acesteia aduce după sine repercursiuni grave in viața socială a unui om.  Activitatea logopedică este centrată, în special, asupra copiilor  din cauza problemelor de limbaj pe care aceștia le întâmpină la o vârstă fragedă . Vorbirea este într-o continuă dezvoltare, iar dacă problemele de vorbire vor fi eliminate în copilărie, copilul nu va mai avea dificultăți de vorbire în viitor.

Vă prezint următoarele lucrări logopedice (click pe titlu pentru detalii si comanda):

1. Soft educational logopedic

Lucrarea contine peste 1000 slide-uri (pagini) cu peste 5000 imagini însotite de text si suport auditiv. Se recomandă utilizarea atât pentru prevenirea tulburărilor de limbaj, cât si pentru corectarea sunetelor deficitare. Se adresează copiilor cu vârsta de 4-12 ani.

Autor: Soimița Gherle

Pret: 80 RON


2. Albumul logopedic ilustrat

Albumul contine 150 pagini color, se poate utiliza în testarea initială, respectiv depistarea tulburărilor de vorbire ale prescolarului/scolarului,  în evaluarea de progres si în testarea finală de la sfârsitul terapiei logopedice.Obiectivele acestei lucrări sunt: testarea pronuntării sunetelor (consoane grupate astfel: siflante, suierătoare, africate, alveolare, labiale, dentale, velare si fricative) si testarea gradului de dezvoltare a auzului fonematic (cuvinte paronime pentru sunetele perechi si pentru sunetele care au baze de articulare în locuri apropiate).

Autor: Soimița Gherle – Pret: 70 RON


3. Caietul meu de logopedie

Caietul special de logopedie al elevului cu tulburări de limbaj oral/scris; contine 200 pagini alb/negru, peste 1500 imagini, format A4.

Autor: Soimița Gherle

Pret: 30 RON


4. Antologie de fișe pentru prevenirea și corectarea dislexo-disgrafiei

Lucrarea cuprinde:
– Activități pentru învățarea  schemei corporale și orientare spațială
– Fișe  pentru dezvoltarea vocabularului
– Fișe pentru corectarea pronunției
– Fișe pentru formarea conșiinței fonologice
– Fișe pentru învățarea cititului
– Fișe  pentru  scriere
Autor: Valeria Balaban – Pret: 35 RON

5. Minighid logopedic – Dicție și comunicare pentru elevii și preșcolarii din clasa pregătitoare și clasa I

Prin această lucrare se încearcă dezvoltarea auto-controlului auditiv de către copil şi dezvoltarea conştiinţei fonologice. Este veritabil preabecedar. Se adresează copilului, logopedului, părintelui, psihopedagogului, educatoarei, învățătoarei din clasa I și pregătitoare.

Autor: Soimița Gherle

Preţ: 50 RON

 

6. Caietul pentru dicție și comunicare

Caietul conţine mai multe fişe care vor ajuta micul şcolar de 6 ani sa se orienteze spatio-temporal, să-şi formeze abilităţile grafice şi reprezentările mintale ale realităţii, activizându-i vocabularul, dezvoltându-i curiozitatea şi inventivitatea, formându-i aptitudinea ideală pentru şcolaritate.

Autor: Valeria Balaban

Preţ: 20 RON

 

7. Îndrumător logopedic pentru cadrele didactice în profilaxia tulburărilor de limbaj

Lucrarea este utilă pentru logopezi, psihopedagogi, în activitățile profilactice desfășurate la grupele de preșcolari și școlari; pentru educatoare în desfășurarea momentului logopedic de la grupa de preșcolari și pentru învățătorii de la casele I și pregătitoare. Oferă consultanță logopedică și părintelui.

Autor: Beti-Ana Cioacă

Preţ: 10 RON

 

Avem preturi promotionale pentru clasele pregatitoare si clasa I!

La pretul coletului se adaugă taxa postală. Pentru comenzi, vizitati pagina cu produse sau contactati-ne direct!


Există performeri şi printre logopezi. Cei ce posedă tenacitate şi perseverență reuşesc să făurească ceva util în domeniul în care activează. Autoarea acestor două lucrări practice de logopedie, cărți – unelte pentru specialişti, dar şi pentru părinți şi copii urmăreşte principiul paşilor mărunți şi principiul de la simplu la complex.

Sunt convinsă că fiecare logoped care face depistarea copiilor cu tulburări de elocuție are conceput un album logopedic ilustrat, dar poate nu atât de bine structurat şi nu atât de plăcut ochiului. În acest album ilustrat este acoperită şi problema spinoasă a tulburărilor de auz fonematic.

Adeseori, copiii cu tulburări de pronunție, chiar dacă şi‐au corijat modul de emisie a sunetelor deficitare, persistă în confuzia sunetelor surde şi sonore şi acest lucru se vede în clasa I. Caietul elevului se adresează şcolarului mic care nu a putut avea acces la un terapeut şi care are nevoie de un îndrumător care să‐l ajute să‐şi recupereze micile deficiențe lingvistice.

Şoimița Anca Gherle, profesor logoped format de prestigioasa şcoală clujeană de psihologie, reuşeşte să ne ofere un sprijin bine structurat şi pentru acest lucru îi mulțumim.

Recenzie scrisă de Beti Ana Cioacă, din Revista Asociatiei Logopezilor din Romania – 09.2011


Acest ghid logopedic încearcă să acopere întreaga arie de intervenţie în lumea sunetelor. Este un excurs prin metodele şi mijloacele de recuperare. Cele patru mari capitole, cel al pronunţiei sunetelor, cel de dicţie, cel de vocabular şi capitolul povestirilor, poeziilor şi ghicitorilor te poartă cu plăcere în lumea logopediei, a ştiinţei recuperării. În cadrul exerciţiilor sunt antrenaţi alături de copii şi aparţinătorii, căci aceştia sunt responsabili alături de logoped să reconstruiască limbajul acceptat de comunitate. Ei, aparţinătorii, vor înţelege termenul de molar sau incisiv şi vor putea să-l ajute pe novicele în arta limbajului să înţeleagă poziţia corectă a organelor fonatorii în timpul emisiei sunetului.

Metodele logopedice de recuperare a dislaliilor pornesc cu exerciţiile de respiraţie neverbale şi verbale, pentru ca apoi să traverseze zona auzului fonematic, de la onomatopee până la cuvintele paronime. Jocurile cu organele fonatorii îl vor entuziasma pe copil şi îl va face receptiv automotivându-se.

Sunetul, o dată emis şi perfecţionat, va putea fi introdus în plasa vocabularului şi poveştilor. Copilul va asculta glasul blând şi liniştitor al autoarei şi va reuşi să pătrundă în tainele cogniţiei. A recupera limbaje deteriorate din varii motive nu este un lucru uşor, dar atunci când există entuziasm, un specialist logoped şi aparţinători conştienţi de nevoia formării unui limbaj inteligibil recuperarea se va face într-un ritm susţinut şi cu plăcere.

Acest CD dar şi cărţile create de un logoped cu multă experienţă cum este Anca Şoimiţa Gherle, îl vor ajuta şi pe copilul care nu poate beneficia de suportul direct al unui profesionist.

Specialist logoped Beti-Ana Cioacă